născut la 20 august 1940 în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman.
Este absolvent al Facultăţii de Filozofie (1959-1964) a Universităţii Bucureşti secţiile de Filozofie generală şi Teoria şi practica presei, fiind dublu licenţiat.
A lucrat în presă, mai întâi la ziarul „Scânteia” unde a fost repartizat ca absolvent de jurnalism (în redacţia centrală 1964-1968 şi corespondent al aceluiaşi ziar pentru judeţul Alba, 1968-1990) apoi redactor şef adjunct la ziarul „Ardealul” din Alba Iulia, 1990-1992 corespondent zonal la „Curierul Naţional” (1992-1994), redactor şef al săptămânalului „West Magazin” din Alba Iulia (1994-1995), corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres” (1995-2000), redactor şef al ziarului „Informaţia de Alba” (2000-2005) şi editorialist al aceluiaşi ziar (2005-2010).
În prezent este membru al colegiului redacţional al revistei naţionale de cultură „Acasă”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000, Filiala Alba-Hunedoara. A debutat în presă în anul 1963 la ziarul „Drum Nou” din Braşov. Editorial a debutat în publicistică în volumul colectiv Ţara dintre cetăți şi râuri, Editura Eminescu 1984. În proză a debutat în 1986 cu volumul de proză scurtă Rude de gradul unu. A continuat să publice la intervale diferite romane şi povestiri: Linia de sosire, roman, 1988; Musafirul, roman, 1989; Unda de șoc, roman, 1997; Singur la masa tăcerii, roman, 1998; Dorna 16, roman, 2005; Neamuri de la țară, scenarii şi povestiri, 2008; Până la iubirea din toamnă, roman, 2009; Martor la facerea lumii, povestiri, 2010.
Referinţe critice au semnat Aurel Pantea, Ion Brad, Titu Popescu, Mircea Dinutz, Mircea Cenuşă, Ion Buzași, Ioan Adam, Aureliu Goci, Ioana Bot, Gheorghe Glodeanu, Constant Călinescu, Mihai Pascaru, Ion Georgescu etc.