Gabriel Petric

(n. la 15 octombrie 1956, Deva, jud. Hunedoara). Studii liceale la Orăştie, apoi absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1979). Doctor în filologie, profesor la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” – Orăştie. Fondator al publicaţiei „Revista Orăştiei” (serie nouă). A îmbinat pasiunea pentru chitară cu cea pentru filosofie şi literatură. A publicat numeroase eseuri în revistele „Echinox”, „Vatra”, „Familia”, „Discobolul”, „Cafeneaua literară”, „Euphorion”, „Semne” ş.a. Studii de organologie au apărut în „Guitar International”, „American Lutherie”, „Musikblatt”, „Galpin Society Journal”.

Volume tipărite: Manual de chitară, Editura Teora, 1993; Tragicul şi creştinismul. Pe firul cugetării critice şi teologice româneşti, Editura Emia, 2005; Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009; Viziune şi spirit tragic în literatura română a secolului XX, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014. A coordonat, împreună cu Radu Lupaşcu şi Ioan Big volumul Zece dintr-o sută. Cartea sunetelor, Bucureşti, Arvin Press, 2018.

Referinţe critice. În volume: Maria Razba, Personalităţi hunedorene. Dicţionar, Editura Emia, Deva, 2004, p.423; Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox A-Z, pp. 331-333; Ovidiu Pecican, Mituri publice. Mitologii cotidiene, Editura Valea Verde, Sighetul Marmaţiei, 2010, pp. 231-239.

Membrii filialei