În zilele de 7-8 mai 2016, în Sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc Colocviul Romanului Românesc Contemporan cu tema „Romanul ca mărturie istorică”, în organizarea Consiliului Judeţean Alba, a Uniunii Scriitorilor din România, a Filialei Alba-Hunedoara a USR şi a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba.
La lucrările conduse de domnul Acad. Nicolae Manolescu au participat scriitorii: Adrian Alui Gheorghe, Aurel Maria Baros, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Al. Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Traian Dobrinescu, Horia Gârbea, Ioan Groşan, Nicolae Oprea, Irina Petraş, Virgil Podoabă, Adrian Popescu, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Toma, Simona Vasilache, Răzvan Voncu.
Juriul format din: Nicolae Manolescu, preşedintele juriului, Al. Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Irina Petraş, Virgil Podoabă, Simona Vasilache şi Răzvan Voncu a acordat două premii ex-aequo scriitorilor Radu Cosaşu, pentru romanul „Viaţa ficţiunii după o revoluţie”, Editura Polirom 2015, şi lui Traian Dobrinescu, pentru romanul „Nu te opri, nu te întoarce”, Editura Cartea Românească, 2016.