Silviu Mihăilă (născut la 16.05.1986, Alba Iulia) este critic și istoric literar, poet, eseist. În prezent, conferențiar universitar doctor (titular, prin concurs) la Departamentul de Limbi Moderne șiComunicare în Afaceri în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București, unde predă limba română ca limbă străină și limba engleză de afaceri. Este doctor în filologie din 2013 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia cu o teză despre Zoe Dumitrescu- Bușulenga, studiu monografic. Cercetarea doctorală a fost coordonată de prof. univ. dr. Constantin Cubleșan și a primit
calificativul ,,excelent” (echivalentul distincției summa cum laude).
A absolvit masteratul de Studii literare românești (cu media 10) din cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj- Napoca în 2010 și Facultatea de Litere, specializarea română- engleză, din cadrul aceleiași universități, în 2008. Atât lucrarea de licență cât și disertația au fost coordonate de prof. univ. dr. Ioana Both și au fost evaluate cu nota 10. În 2020, obține diploma de master în urma absolvirii programului interdisciplinar „Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică” din cadrul Academiei de Studii Economice din București. În perioada iulie 2022-aprilie 2024, colaborează, în calitate de profesor invitat, cu Asociația „Zi de Bine” din București unde a predat limba română ca limbă străină pentru comunitatea ucraineană. În perioada 14-18 octombrie 2024, a beneficiat de o bursă de mobilitate de predare Erasmus+, fiind profesor invitat la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, Polonia, la departamentul de Limbi și Literaturi Moderne din cadrul Institutului de Limbi și Literaturi Romanice unde a predat limba și literatura română studenților polonezi: anul III, licență și master, anul I.
Volume publicate (autor unic):
* critică și istorie literară: Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau despre „îmblânzirea” literaturii. Ipostaze ale maestrului paideic. Prefață de Lăcrămioara Petrescu, Iași, Editura Ars Longa, 2024; Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente. Prefață de Ioana Bot, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2013 (ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană & Editura Eikon, 2016).
* ediție critică filologică: Zoe Dumitrescu-Bușulenga în conștiința critică a contemporanilor. Ediție îngrijită, studiu introductiv, notă asupra ediției, note și addenda de Silviu Mihăilă, București, Editura ASE, 2016.
* versuri: Cumpăna dintre noi. Ediție trilingvă. Prefață de Alexandru Jurcan. Ilustrații de Cristina Condrachi și Afshin Amini. Traducere în limba engleză de Mariana Nicolae și traducere în limba franceză de Sonia Elvireanu, Iași, Editura Ars Longa, 2020. Premiul de debut în poezie pe anul 2020, acordat de „Uniunea Scriitorilor din România”, filiala Alba-Hunedoara.
A coordonat, împreună cu Gabriela Chiciudean, volumul aniversar Constantin Cubleșan – 80, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2019. A publicat mai multe articole științifice, în calitate de coautor, în volume colective de specialitate. Este prezent în mai multe antologii, volume colective de poezie și dicționare literare.
A participat la peste 50 de conferințe, colocvii, simpozioane, mese rotunde, dezbateri de carte și concursuri (inter)naționale unde a obținut numeroase premii și distincții. A publicat peste 50 de articole de critică și istorie literară, eseuri, cronici, recenzii și poezii în cele mai importante reviste culturale din țară: „Transylvanian Review”, „Dilema veche”, „Dilemateca”, „Transilvania”, „Steaua”,
„Tribuna”, „Apostrof”, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, „Dacia Literară”, „Cultura”, „Annales Universitatis Apulensis”, „Discobolul”, „Tabor”, „Gând Românesc”, „Baaadul literar”, „Verso”, „Conta”, „Neuma” ș.a.
Domenii de interes: literatura română a secolului XIX, XX și XXI, istoria ideilor literare, eminescologia, literatura comparată, limba română predată străinilor, limba engleză de afaceri.
Referințe critice: Ioana Bot, Lăcrămioara Petrescu, Radu Vancu, Luisa Valmarin, Cornel Ungureanu, Constantin Cubleșan, Lucia Cifor, Diana Câmpan, Antoaneta Lorentz, Elena Butușină, Gruia Novac, Elena Docsănescu, Felicia Colda, Nicoleta Ramona Borod, Sonia Elvireanu, Maria-Daniela Pănăzan.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, din decembrie 2024.